Licență în Limba și literatura portugheză
Programul de licență oferă studenților pasionați o poartă de intrare în universul cultural complex al celor peste 250 de milioane de vorbitori de portugheză de pe mai multe continente. Cu alte cuvinte, vei descoperi nouă culturi diferite și mai multe variante ale unei limbi globale.
De ce portugheză?
Pentru că este:
• a cincea limbă a lumii
• limbă oficială în nouă țări, vorbită pe patru continente
• a șasea cea mai utilizată limbă pe Internet
• una dintre limbile aflate în plină dezvoltare (se estimează că până la sfârșitul secolului, numărul vorbitorilor va ajunge la jumătate de miliard)
• o limbă cu statut oficial în instituții internaționale, ceea ce o face atractivă din punct de vedere profesional pentru cei care își doresc o carieră internațională.
Un absolvent de Litere poate alege dintre următoarele cariere:
• traducător și interpret
• specialist în comunicare
• consultant în relații internaționale și diplomatice
• redactor, editor
• profesor(-cercetător)
• joburi în domeniul relațiilor publice și comunicare
• joburi în multinaționale
Ce vei studia la licență?
La Facultatea de Litere, licența oferă o dublă specializare (Limba și literatura A și Limba și literatura B, de exemplu: Portugheză-Engleză, Portugheză-Română, Portugheză-Franceză, Portugheză-Japoneză etc.), având un parcurs de 6 semestre.
Portugheza se studiază în regim de specializare A (10 ore pe săptămână) și se poate combina cu alte limbi din oferta Facultății de Litere, studiate ca specializare B.
Grație sprijinului Ambasadei Portugaliei din București și al Institutului Camões din Lisabona, ne bucurăm să avem în rândul cadrelor didactice un lector nativ portughez, care oferă studenților un contact direct cu reperele cultuale actuale.
Vei studia, pe lângă limba și literatura portugheză: portugheză braziliană, portugheză juridică, portugheză economică, literatură braziliană, literatură, muzică și cinematografie din spațiul lusofon.
Avem legături solide cu universități din lumea lusofonă și organizăm periodic prelegeri susținute de profesori de la universități din Portugalia, Brazilia, Mozambic.
Studenții de la specializarea Limba și literatura portugheză pot beneficia de burse Erasmus de un semestru la diferite universități din Portugalia, precum Universitatea din Porto, Universitatea din Coimbra, Universitatea din Lisabona, Universitatea din Madeira, Universitatea din Açores, Universitatea din Minho.
De asemenea, o colaborare cu Universitatea din Porto oferă mobilități se scurtă durată, de 1 săptămână, la această universitate.
Mai multe detalii despre admitere la licență aici.
În plus, la Facultatea de Litere se organizează cursuri facultative pentru studenții din UBB, la care pot participa și cursanți care nu sunt studenți la UBB.
Studenții de la Facultatea de Litere sau de la alte facultăți ale Universității Babeș-Bolyai le pot include în contractul de studii și sunt recunoscute ca opționale.
Cursurile un parcurs de 2h/săptămână, timp de patru semestre și au drept obiectiv familiarizarea cu limba portugheză la nivel conversațional.
Avem profesori entuziaști, care folosesc materiale didactice moderne și actualizate, grație cărora veți descoperi nu doar limba, ci și cultura portugheză.
Veți avea ocazia de a intra descoperi, într-o manieră cât mai interactivă, culturile țărilor vorbitoare de limbă portugheză, noțiunile de gramatică împletindu-se armonios cu elemente de cultură și civilizație lusofonă, dar și cu variante ale limbii portugheze (portugheză braziliană, portugheză africană).
Toți studenții și cursanții au acces gratuit la biblioteca Centrului de Limbă Portugheză Camões.
